Specialistul raspunde

Ce afecțiuni poate evidenția EXAMENUL SUMAR de URINĂ?

Ce afecțiuni poate evidenția EXAMENUL SUMAR de URINĂ?

Examenul sumar de urină este un test screening, util pentru evidenţierea unor afecţiuni, dar nu suficient pentru stabilirea unui diagnostic. Ce afecțiuni poate evidenția EXAMENUL SUMAR de URINĂ?

Afecţiunile care pot produce modificări în examenul sumar de urină sunt:


– dezechilibrele hidrice şi acido-bazice

– bolile renale: – nefropatii glomerulare (glomerulonefrite) şi tubulo-interstiţiale (pielonefrite), litiaza renală (nefropatia litiazică)

– alterarea funcţiei renale: IRA (insuficienţa renală acută), IRC (insuficienţa renală cronică)

– afecţiunile postrenale: infecţia căilor urinare (uretrite, cistite)

– endocrinopatiile: diabetul zaharat, diabetul insipid (deficitul de ADH)

– afecţiunile hepatice: sindromul icteric

Examenul sumar al urinii se efectuează din prima urină recoltată dimineaţa, a “jeun” şi cuprinde:

  • examenul macroscopic (volum, aspect, culoare, miros)
  • examenul fizic (densitate şi pH) şi
  • examenul biochimic (nitriţi, proteine, glucoză, corpi cetonici, puroi, bilirubină, urobilinogen), efectuate cu ajutorul bandeletelor reactive (dipstick) – metodă screening, rapidă, semicantitativă, care se bazează pe reacţii de culoare care pot fi comparate cu o scală etalon de rezultate, la 60 – 120 sec de la contactul bandeletei cu urina
  • examenul microscopic al sedimentului urinar (celule, cilindrii, floră bacteriană, cristale)

EXAMENUL MACROSCOPIC AL URINII- Ce afecțiuni poate evidenția EXAMENUL SUMAR de URINĂ?

VOLUMUL URINII (diureza)

Reprezintă volumul de urină emis/24 ore. Variază în funcţie de starea echilibrului hidric, respectiv raportul dintre volumul de lichide ingerate şi volumul de apă eliminată pe cale renală şi extrarenală (digestivă, cutanată) şi de funcţia rinichiului, respectiv de capacitatea rinichiului de economisire şi epurare renală a apei (alterate în insuficienţa renală).

Valoare normală: 1200 – 2000 ml/24 h (valoare medie 1500 ml/zi) – volum < 500 ml/24 h = oligurie → IRA funcţională (azotemie prerenală) – volum < 150 ml/24 h = anurie → IRA intrinsecă (necroza tubulară acută) – volum > 2500 ml/24 h = poliurie → IRC (diureză de compensare), diureză osmotică prin prezenţa în urină a glucozei (diabetul zaharat) sau a proteinelor (sindromul nefrotic), hiperhidratare (diabetul insipid), administrare de diuretice

Informeaza-te despre:   Cum să ai MÂINILE CATIFELATE în 5 PAȘI

Orarul emisiilor se modifică mai ales în cazul infecţiilor căilor urinare: – inversarea raportului emisiilor de urină zi / noapte = nicturie – micţiuni reduse cantitativ, dar frecvente = polakiurie – micţiuni dificile = disurie

ASPECTUL URINII – urina normală este clară şi limpede. În urina lăsată în repaus, la temperatura camerei, apare un nor fin (nubeculă) format din celule epiteliale descuamate şi mucus.

Urina tulbure apare în prezenţa sărurilor în exces (fosfaţi, uraţi, carbonaţi, oxalaţi), a puroiului (piurie), a lipidelor (lipidurie) sau a limfei (chilurie).

CULOAREA URINII – urina normală are culoarea galben deschis datorită conţinutului de pigmenţi (urocrom, urobilină, porfirină). Culoarea se modifică în funcţie de densitate, compoziţie, timpul trecut de la recoltare şi pH-ul urinar (urina diluată sau alcalină este deschisă la culoare, urina concentrată sau acidă este mai închisă la culoare), alimentaţie şi consumul unor medicamente.

Modificarea culoarii urinii: urină incoloră (insuficienţa renală, diabet insipid, hiperhidratare, diuretice), galben închis (deshidratare), galben-brun (sindromul icteric), brun–negru (methemoglobinurie), roşie (hematurie, hemoglobinurie, porfirinurie, mioglobinurie), galben-verde (infecţia urinară cu Pseudomonas)

MIROSUL URINII – urina proaspătă are un miros caracteristic datorită substanţelor „urinoide”.

Mirosul urinii se poate modifica după cum urmează:

  • miros amoniacal (infecţii urinare cu bacteriile care descompun ureea în amoniac),
  • mere fermentate (prezenţa corpilor cetonici),
  • fetid (infecţii severe ale vezicii urinare, fistule recto-vezicale),
  • putrid (cancer vezical)

EXAMENUL FIZIC AL URINII- Ce afecțiuni poate evidenția EXAMENUL SUMAR de URINĂ?

DENSITATEA URINII (D) – exprimă capacitatea rinichilor de a concentra şi de a dilua urina. Densitatea variază invers proporţional cu starea de hidratare şi diureza şi direct proporţional cu cantitatea de solviţi excretată de rinichi, cu excepţia următoarelor situaţii: – diabet zaharat decompensat metabolic → diureză crescută + densitate crescută – hipertensiune arterială → diureză normală + densitate scăzută – insuficienţă renală acută → diureză scăzută + densitate scăzută – insuficienţa renală cronică → diureză crescută + densitate scăzută

Valoare normală: 1,015-1,025 g/cm3

Densitate > 1,025 g/cm3 = hiperstenurie → prezenţa în urină a glucozei (diabetul zaharat) sau a proteinelor (sindromul nefrotic), deshidratare (febră, vărsături, diaree)

Densitate < 1,015 g/cm3 = hipostenurie → insuficienţa renală (pierderea capacităţii de concentrare a urinii), hiperhidratare, diabet insipid, administrare de diuretice

Densitate = 1,010 – 1,011 g/cm3 constantă (fixă) la determinări repetate/24ore = izostenurie → insuficienţa renală în stadiul terminal (pierderea capacităţii de concentrare şi de diluţie)

REACŢIA URINII (pH) – exprimă capacitatea rinichiului de acidifiere a urinii

Valoare normală: pH ≈ 6 (limite 5,5 – 7,5).

Variază fiziologic în următoarele situaţii: – alimentaţia bazată pe consumul de carne determină un pH = 5 – 5,5 (mai acid) – alimentaţia strict vegetariană determină un pH = 7 – 7,5 (mai alcalin) – în contact cu aerul se produce fermentaţie amoniacală, iar urina devine alcalină

pH acid< 5,5 → prezenţa în urină a corpilor cetonici (cetoacidoză din diabetul zaharat decompensat metabolic, inaniţie), infecţia urinară cu Escherichia Coli

pH neutru sau uşor acid (5,5 – 7) → insuficienţa renală (scăderea capacitatea rinichiului de acidifiere a urinii)

pH alcalin > 7,5 → în alcalozele sistemice (vărsături, stare febrilă prelungită), acidozele tubulare renale (scăderea capacităţii de acidifiere a urinii), infecţia urinară cu Proteus.

Controlul pH-ului urinar este important în:

– litiaza renală pentru a reduce precipitarea sărurilor → fosfaţii de calciu şi magneziu, precum şi carbonatul de calciu precipită în urina alcalină, deci urina trebuie menţinută acidă, în timp ce acidul uric (uraţii) şi oxalatul de calciu precipită în urina acidă, deci urina trebuie menţinută alcalină

Informeaza-te despre:   Ce este CONSULTUL GENETIC si cum se evalueaza prin acesta DIAGNOSTICUL unei BOLI

– infecţia urinară pentru a reduce dezvoltarea florei bacteriene → în cazul infecţiei urinare cu Escherichia Coli urina trebuie menţinută alcalină, iar în cazul infecţiei cu urinare cu Proteus urina trebuie menţinută acidă

terapia medicamentoasă → tratamentul cu antibiotice (streptomicină, neomicină, kanamicină) în cazul unei infecţii urinare este eficient dacă urina este alcalină, iar în intoxicaţia cu salicilaţi urina trebuie menţinută acidă pentru a creşte excreţia de salicilaţi.

Comment here

Ti-a placut? Distribuie acum!

Follow by Email200m
Facebook50m
Facebook
Twitter50m
PINTEREST20m
INSTAGRAM30m
This website uses cookies and asks your personal data to enhance your browsing experience.