BlogDosar de Sanatate

Reglarea echilibrului ACIDO-BAZIC in organism

medicinaonline.eu

Reglarea echilibrului Acido-Bazic in organism

 

Echilibrul acido-bazic (EAB) se ocupa cu studiul concentratiei ionilor de hidrogen (H) in diferite compartimente ale organismului.Una dintre caracterisiticile organismelor vii este de a face faţă unor mari cantităţi de H produşi zilnic.  Împotriva cărora s-au dezvoltat mecanisme ce permit menţinerea constantă a compoziţiei mediului intern. Reglarea echilibrului Acido-Bazic in organism.

Numim acidemie creşterea concentraţiei H peste valorile normale (36 – 44 nmol/l). Acidoza fiind acea condiţie patologică care induce acidemie dacă nu este compensată. Similar alcalemia este reprezentată de scaderea concentratiei H. Iar alcaloza acea conditie patologica care conduce la alcalemie daca nu este compensata.

Variatiile in concentratia H au importante efecte fiziologice. Astfel acidemia scade contractilitatea miocardica si diafragmatica. Reduce pragul pentru fibrilatia ventriculara. Modifica tonusul musculaturii netede vasculare si creste fluxul sanguin cerebral. Alcalemia scade pragul pentru convulsii, scade tranzitor fluxul sanguin cerebral. Are efecte variabile asupra contractilitatii miocardice si tonusului vascular. Sunt de asemeni cunoscute efectele modificarilor concentratiei H asupra echilibrului hidro-electrolitic. Deplasarea ionilor de potasiu intre mediul extra si intracelular, scaderea fractiei ionizate a calciului in alcaloza. Si asupra capacitatii hemoglobinei de a lega oxigenul.

Valorile normale ale concentratiei H in sange si lichidul extraceleular sunt 36 – 44 nmol/l la care corespunde un pH de, respecitv, 7,44 – 7,36. Limitele intre care pH-ul este compatibil cu viata sunt 6,8 – 7,8.

REGLAREA EAB

Deviatiile in homeostazia acidobazica sunt reglate de doua procese : tamponarea si compensarea.







  1. Sistemele tampon – reprezinta un amestec intre un acid slab si baza sa conjugata sau intre o baza slaba si acidul sau conjugat. Conform definitiilor Bronsted – Lowry un acid este o substanta care tinde sa disocieze sau sa elibereze H iar o baza este o substanta care tinde sa asocieze sau sa lege H. De aceea bazele si acizii exista in perechi.
Informeaza-te despre:   Ce este COLESTEROLUL? Care este ROLUL sau in ORGANISM?

Sistemele tampon ale organismului sunt sangvine (sistemul bicarbonat/acid carbonic, sistemul fosfat dihidrat/fosfat monohidrat, proteinele plasmatice) si intracelulare (hemoglobina, sisteme tampon osoase ). Ele au capacitatea de a minimaliza modificarile induse de excesul de CO2, acizi sau baze puternice si de a mentine pH-ul in limite compatibile cu viata.

Principalul sistem tampon este sistemul bicarbonat/acid carbonic. Acidul carbonic disociaza in medii apoase cu producere de H si ionul bicarbonat. Reactia este reversibila si este accelerata de anhidraza carbonica, enzima prezenta in globulul rosu si celulele tubulare renale.

Adaugarea unui acid puternic in solutie va determina reactia acestuia cu bicarbonatul, reducand concentratia ionilor de bicarbonat si crescand-o pe cea de acid carbonic. Aceasta va duce la scaderea pH-ului. Dar mai putin fata de situatia in care acidul puternic ar disocia el insusi in mediul apos intern. Acidul carbonic va disocia la randul sau, cu formare de CO2, care este eliminat pe cale pulmonara, si apa care este eliminata pe cale renala.

Adaugarea unei baze puternice in solutie va determina reactia acesteia cu acidul carbonic, cu cresterea concentratiei de bicarbonat si cresterea pH-ului.

  1. Procesele de compensare reduc amplitudinea modificarilor de pH rezultate din tulburarile EAB prin mecanisme ce restaureaza raportul HCO3/CO2 care are o valoare normala de 20/1. Astfel homeostazia acido-bazica este dependenta de relatia simbiotica dintre rinichi (bicarbonat) si plamani (CO2).

Perturbarile metabolice care afecteaza pH-ul prin modificarea concentratiei de bicarbonat induc un raspuns compensator ventilator. Chemoreceptorii din corpusculuii carotidieni si aortici sunt sensibili la modificarile de pH; un pH acid va stimula acesti receptori care vor determina o hiperventilatie alveolara cu hipocarbie consecutiva. Un pH alcalin va avea efect opus. Acest refelx intra in actiune rapid , in decurs de cateva minute.

Informeaza-te despre:   Importanţa echilibrului dintre sistemul nervos SPIMPATIC şi cel PARASIMPATIC

Compensarea renala intra in actiune, ceva mai greu (12-24h) si are un efect maxim dupa 3-5 zile. Pe langa capacitatea de a elimina acizi si baze puternice, rinichiul are si capacitatea de a excreta la nivel tubular H si ioni de amoniu, precum si capacitatea de a reasorbi bicarbonat.

Secretia de H se produce la nivel celulelor tubulare proximale si distale unde CO2 se combina cu apa, sub actiunea anhidrazei carbonice, si formeaza acid carbonic. Acesta disociaza in H care sunt secretati in fluidul tubular fiind schimbati cu ioni de sodiu, si bicarbonat care este reabsorbit in sange sub forma de bicarbonat de sodiu. In tubul proximal H se combina cu bicarbonatul, cu formare de acid carbonic, si fie CO2, fie acidul carbonic vor retrofuza in celulele tubulare. La nivelul tubului distal, H se combina cu sistemele tampon secretate pentru a fi excretate, in principal fosfatul, si este eliminat.

Un mecanism suplimentar care permite secretia de H este cel de producere a ionilor de amoniu. Acesta este dependent de concentratia intracelulara de ioni de potasiu; hiperpotasemia inhiba amoniogeneza, iar hipopotasemia o stimuleaza. Acest mecanism este singurul care permite generarea de noi cantitati de bicarbonat.

Comments (1)

  1. […] 18:59Reglarea echilibrului Acido-Bazic in organism […]

Comment here