AfectiuniBlog

Regimul alimentar în hiperuricemii

Regimul alimentar în hiperuricemii

Hiperuricemiile sunt afecţiuni metabolice caracterizate prin creşterea concentraţiei sanguine a acidului uric (produs final al degradării purinelor) peste limitele normalului. In continuare voi prezenta regimul alimentar în hiperuricemii.

Deşi datele privind nivelul uricemiei variază după autori, un consens comun fixează limita superioară anormalului la bărbaţi la 6 mg % şi la femei la 5 mg%. Se consideră că estevorba de hiperuricemie, când nivelul acidului uric depăşeşte 7 mg% la bărbaţi şi 6 mg% la femei. Această situaţie apare fie prin creşterea de aciduric. 

Purinosinteza de novo, catabolism intens al acizilor nucleici celulari sau alimentari), fie prin diminuarea excreţiei acestuia. Eliminarea renală şiintestinală insuficientă a acidului uric, distrugerea sa la nivel tisular. Fie prin combinarea unei hiperproducţii cu diminuarea excreţiei uratice (70%din bolnavi).
Dată fiind severitatea repercursiunilor pe care le au hiperuricemiile asupra stării de sănătate, măsurile terapeutice trebuie să fie foarte energice cât şi mai precoce instituite. De felul cum se poate răspunde acestor deziderate depinde menţinereaunui cât mai bun echilibru biologic al individului.

Măsuri dietoterapeutice

Indiferent de stadiul de evoluţie al hiperuricemiei, regimului dietetic îirevine un rol esenţial în terapia acestei boli de metabolism. El trebuierespectat toată viaţa şi adaptat în permanenţă particularităţilor pe care le prezintă fiecare pacient.Măsurile care se întreprind au următoarele obiective: creşterea diurezeişi alcalinizarea urinii. Reducerea greutăţii corporale. Scăderea aportului de purine sau de alimente susceptibile a se transforma în acid uric. Suprimarea produselor nutritive ce declanşează în mod specific atacul degută; interzicerea produselor ce îngreunează excreţia acidului uric.

Creşterea diurezei este una dintre măsurile terapeutice fundamentale prin care se diminuează atât nivelul uricemiei, cât şi riscul instalăriicomplicaţiilor renale.

O diureză abundentă creşte clearence-ul aciduluiuric, care la 75% dintre bolnavi este mai redus decât la persoanelesănătoase. În felul acesta se antrenează o cantitate mai mare de uraţi prinurină, scăzându-se astfel uricemia.
Pe de altă parte, asigurarea unui aporthidric ridicat reduce atât litogeneza urinară, cât şi depozitările parenchimatoase renale. Ingerarea de-a lungul zilei a unui volum delichide care să asigure o diureză de peste 2,5 l pe zi scade gradul desuprasaturare a cristaloizilor urinari. În felul acesta, daca are loc oeliminare în exces de acid uric. Întâlnit la 25% dintre bolnavi. Sau dacădensitatea urinară este prea crescută secundar pierderilor lichidiene(transpiraţie, etc.) se produce o diluare a sărurilor din urină. Acestfenomen limitează procesul de agregare în concreţiuni cristaliniene,reducând riscul formării litiazei renale. 
Mai mult, eventualele microprecipitări ale uraţilor în căile urinare sunt preluate de fluxul diureticşi eliminate din organism. Cu cât volumul urinar este mai mare, cu atât capacitatea de diluţie a sărurilor minerale este mai crescută.În cazul în care litiaza renală este deja formată, fără a bloca însăcomplet căile urinare, cura hidrică antrenează particulele stagnate deasupra obstacolului împiedicând astfel creşterea acestuia în dimensiuni.
Dacă se asociază şi o infecţie urinară (la rândul ei favorizează litogeneza), mărirea diurezei elimină o parte din germenii microbieni. Îngreunând astfel procesul de precipitare a substanţelor minerale şi, înconsecinţă formarea de calculi.PH-ul urinar este de asemenea influenţat de cura hidrică. Cu cât urina bolnavilor cu hiperuricurie este mai concentrată, cu atât pH-ul ei este maimic şi, deci, posibilitatea formării de calculi uratici mai mare.

Crescând volumul urinar, pe lângă celelalte efecte benefice deja menţionate, pH-ulurinar se măreşte. Măsura terapeutică este mai eficientă la cei cu hiperuricurii (peste 750mg/zi).

Pentru ca efectul diuretic să fie maxim, cantitatea de lichide ingeratetrebuie repartizată în 6-8 prize pe zi, a câte 300-450 ml. În general sunt luate 5-6 prize în cursul zilei şi una seara, la culcare.
Ultima este necesară pentru a combate hiperconcentraţia nocturnă. Se urmăreşte ca concentraţia urinelor să fie sub 1010.
Creşterea volumului urinar este obţinută în principal prin consumarea unor cantităţi mari de ceaiuri diuretice. Din cozi de cireşe, Betula alba, etc. A apei potabile sau a apelor oligominerale alcaline, ultimele au şi proprietatea de a ridica pH-ul urinar. Reducând astfel cristalizarea acidului uric. Tot în acelaşi scop se administrează şi bicarbonatul de sodiu sau de potasiu în doză de 5-6 mg/zi.

Menţionăm că alcalinizarea nocturnă este cel mai greu de obţinut,întrucât noaptea urinile sunt, în general, mai concentrate. Un al doilea obiectiv important al măsurilor igienico-dietetice estelimitarea globală a raţiei calorice la persoanele supraponderale. 

S-aconstatat că prin slăbirea treptată a bolnavului se obţine o ameliorare asuferinţei litiazice. De asemenea normalizarea greutăţii poate scădea cu până la 2 mg% hiperuricemia. Subliniem necesitatea ca reducerea în greutate să se facă progresiv. Întrucât în caz contrar creşte catabolismul proteic şi, implicit, producţia de acid uric, iar pe de altă parte seaccentuează cetogeneza şi lipoliza periferică, care reduc prin mecanisme competitive și secreţia acidului uric la nivelul tubilor renali. În general,aportul caloric la cei cu exces ponderal se limitează 1500-1600 calorii pe zi.

Proteinele se restrâng la 0,8-1,0 g/kg corp. Acest lucru este dictat defaptul că unii aminoacizi sunt purinogeni, iar pe de altă parte, consumulexcesiv de carne aduce valenţe acide, care pot contribui la reducereasecreţiei renale a acidului uric.

De asemenea creşterea consumului de proteine animale menţine pH urinar scăzut, favorizând astfel litogeneza urică. Lipide se dau în jur de 60 g pe zi.Reducerea consumului de purine este un alt obiectiv dietetic. Aportul lor exogen nu trebuie să depăşească 200mg/zi. 
Se exclud viscerele (rinichi, creier, ficat, momiţe, etc.). Peştele gras (sardele,heringi, scrumbi, anşoa). Cărnurile provenite de la animale foarte tinere(viţel, miel). Supele de carne (chiar dacă carnea nu e consumată, în procesul de fierbere, 50% din purinele conţinute trec în apa de fierbere),ciupercile. Se recomandă, de asemenea, a nu fi consumate mezelurile bogate în gelatine (măresc sinteza acidului uric), picioarele de porc,păţâna de vită, piftia, intestinele, toba. 
Cafeaua şi ceaiul pot fi consumate, întrucât deşi conţin metilpurine, ele nu se transformă în organism în acid uric.
Informeaza-te despre:   DIETA în concepția tradițională CHINEZĂ-echilibrul YIN-YANG

Comment here